Ratează** Lazăr derby-ul cu CFR?

Redactor:
Gigi Stancu
Ratează** Lazăr derby-ul cu CFR?
  • Publicat:
  • Actualizat:

Când se bucura și Viorel Hizo că are, în sfârșit, la dispoziție
tot lotul pentru pregătirea unui joc, o veste venită de la Piatra-
Neamț i-a dat planurile peste cap.

Deși n-a jucat niciun minut în umilința din Serbia, cele câteva
antrenamente desfășurate în condiții meteorologice vitrege l-au
doborât la pat pe Costin Lazăr. Căpitanul Rapidului a contractat o
răceală în cantonamentul naționalei din Moldova, motiv pentru care
a și ratat meciul cu Feroe, în care era anunțat titular.

Pentru giuleșteni, emoțiile abia acum încep. Întreg staff-ul
medical al „feroviarilor” e în alertă și va încerca să-l pună pe
picioare pe mijlocaș până la meciul cu CFR-ul, de sâmbătă. Aseară,
Lazăr se simțea în continuare foarte rău și era sceptic în ceea ce
privește șansele într-o recuperare rapidă. „Dacă mă simt ca
acum, n-am nicio șansă să joc! Voi face însă tot ce va depinde de
mine să-mi revin”,
afirmă mijlocașul.

Au
scăpat de
Kone

Giuleștenii au primit însă și o veste bună, venită chiar din
tabăra rivalei CFR. Cel mai bun atacant al ardelenilor, Yssouf
Kone, s-a accidentat grav la antrenamentul de marți seara și va
lipsi de pe gazon cel puțin o lună.

Ivorianul clujenilor a suferit o fractură la degetul mic de la
piciorul stâng, culmea, după ce abia își revenise după o
accidentare mai veche la gleznă. Astfel, vârful african va rata o
serie întreagă de jocuri importante pentru formația din Gruia, cu
Rapid, Timișoara, Sparta Praga, Gaz Metan Craiova, Alba Iulia și
Astra.

10 jocuri din 10
a bifat Costin Lazăr pentru Rapid în acest sezon. Dacă nu se va
reface, partida cu CFR va fi prima din această stagiune la care va
lipsi

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
Meseria cu salarii ca-n IT de care românii se feresc. Antreprenorii caută cu disperare angajați:
Meseria cu salarii ca-n IT de care românii se feresc. Antreprenorii caută cu disperare angajați: "Stau puțin și apoi pleacă"
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Cunoscutul milionar român ajuns la sapă de lemn, ca Irinel Columbeanu, a primit o altă lovitură!
Cunoscutul milionar român ajuns la sapă de lemn, ca Irinel Columbeanu, a primit o altă lovitură!
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Ungaria, sprijin total PENTRU ROMÂNIA. Decizia total neașteptată a fost luată DIRECT la Budapesta
Ungaria, sprijin total PENTRU ROMÂNIA. Decizia total neașteptată a fost luată DIRECT la Budapesta
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Zverev cucereşte al şaselea Masters 1000 la Roma
Zverev cucereşte al şaselea Masters 1000 la Roma
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×